Duminica, intalnire pe la 11 fara ceva, ca sa plecam mai pe caldura. Urma sa ma urc pe locul din spate al unui Kawasaki...fara sa pentru pasager. Asta nu inseamna ca nu stiam in ce ma bag, stiam foarte bine cam ce pozitie trebuie sa adopt in mers, iar soferul era de incredere, responsabil si cu o experienta de vreo 10 ani in sa (aproape:)). Imi pun genunchierele si ma pregatesc sa primesc pentru prima oara mustele si celelalte insecte fix in viziera castii inaugurate cu aceasta plecare.
Pe la 12 ne strangem cam 9 motociclete la benzinarie si pornim spre Cheia - Muntele Rosu, din care - din pacate - vom ajunge doar 8 :(. Pentru mine era acelasi drum de acum vreo luna si jumatate, insa de data asta albul zapezii se schimba cu albul petalelor copacilor infloriti. Putine parfumuri pot egala mireasma copacilor de primavara simtita in mers pe motocicleta.
Pe drum ne bucuram de bucuria celorlalti participanti la trafic sau pietoni gura casca ce ne filmeaza cu mobilele sau ne fotografiaza. (De cate ori nu am facut si eu asta si ce mandra eram acum!). Majoritatea motocicletelor din gasca erau vitezane, dar ne-au insotit si doua enduro KTM ai un chopper Kawasaki.
Mergem noi ce mergem si cand dealurile sa lase loc muntilor, o curba se pune in calea unei Honda Hornet. Nu am inteles din prima clipa de ce cativa erau opriti taman in curba. Apoi l-am vazut pe unul dintre cei cu care plecaseram in camp cu motocicleta peste el. Nu misca. Avea sange la gura. Intrase cu viteza in curba. Acum motocicleta era peste el. Inconstient, dar intreg. Salvarea a venit in mai putin de cinci minute. Locul accidentului era aproape de Valenii de Munte, aproape de Teisani. Norocul lui. Politia tocmai amendase cativa pentru viteza. Problema a fost e fapt...problemele (din punctul meu de vedere: era incepator si motorul era puternic, iar curba a luat-o in viteza Niciodata nu mi-a placut viteza, dar niciodata. Acum e bine baiatul, iar motocicleta il asteapta in curtea politiei din Valeni (nu stiu ce se intampla cu permisul).
Dupa ce ne-am asigurat ca nu sunt urmari grave si ne-am revenit din soc, continuam catre destinatia intiala. In jur de ora 3 ajungem la Cheia si mai departe la Muntele Rosu. Cu greu voi uita gropile si groparaiele pana acolo (mai ales ca le-am simtit fara sa si cu niste suspensii...mai bine nu). La cabana cu greu gasim loc pentru toata lumea, ne impartim pe la vreo trei mese si majoritatea se delecteaza cu o ciorba de burta. Plecam in mai putin de o ora dupa ce mai aruncam o privire peste zapada inca netopita pe vai si creste pentru a nu prinde curbele pe intuneric.
In drumul spre casa aceleasi senzatii: depasiri si soferii din celalalt sens accelereaza si baga flashuri ca asa le spune instinctul de oameni fini, din cand in cand iti mai iese cat un prea-curajos din linie ca deh, il mananca...pana la urma ajungem teferi fiecare pe la casele noastre.
Urmatorul drum e pe aproape!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu