- revista pe care recunosc ca o citeam din an in Paste - si imi atrage atentia o
fotografie a unor motociclete pe o carare undeva ca niciunde. Citesc cu interes
randurile alaturate si descopar un om cu pasiuni comune care incheia articolul
cu indemnul ca cei asemeni lui ii pot scrie si ca “putem calatori impreuna”. I-am
scris si i-am marturisit din nebuniile mele, incepand evident cu Cernobil. Vede
omul ca “sunt un fel de baiat” si iata ca in mai putin de trei luni am parte de o
iesire pe care nu o voi uita prea curand: Portita in toamna (de fapt un fel de
neanotimp).
Cu mai bine de o luna inainte de plecare se pun la punct detaliile aventurii, iar
startul va fi joi dimineata – foarte dimineata – inainte de ora 4 a.m., cand
soarele nici nu ne amintea de existenta lui. Asadar, plec la drum cu Razvan,
Matei si KTM-ul, urmand sa ne intalnim cu alti doi companioni – Alex si Bogdan.
Pentru a ajunge la Jurilovca urmam unul dintre cele mai pitoresti drumuri:
Urziceni, Harsova, peste podul de la Giurgeni – Vadu – Oii, Slava Cercheza,
Cuciurova. Pentru ca Razvan profita de 2 ore de somn in ultimile doua nopti, imi
revine statutul de copilot pentru doua masini (ceea ce m-a si onorat). Cu harta in
fata la orice intersectie sau cotitura, reusim sa ajungem un pic dupa 8.30 la
Jurilovca, intarziind putin din cauza opririi la rasarit si a celei pentru ultimile
aprovizionari.
Pe lac, la mal, era deja nea Romica – zis si Nea Bre ca majoritatea celor cu
Care interactionam - impreuna cu barca pe care vom fi imbarcati impreuna cu
cele 3 motociclete, cu bagajele si mancarea pentru 4 zile cat pentru 4 saptamani.
Pret de aproximativ o ora ne delectam pe valurile mici ale Razelmului, cu
imaginea stufului, a plaurilor ocupate de cormorani sau alte inaripate, cu barci ce
si-au terminat traiul asupra adancurilor, cu navoade intinse intre taline, cu
gandurile noastre fiecare pe unde.
La mal urmeaza alt pod de brate fortoase ce ajuta la debarcarea echipamentului...
si a echipajului. Apoi urmeaza distractia cu caratul bagajelor de la mal pe plaja...
pe motociclete. Si de data asta aleg sa fiu oaspetele unui cort, decat al altui tip
de adapost.
Plaja ne astepta cu soarele dezvelit de nori si cu stabilopozii udati de mici valuri.
Daca nu ai fi stiut ce foaie din calendar e prezenta, ai fi jurat ca vara bate la usa.
Serile erau oarecum ocupate cu alegerea oscioarelor din trupurile celor ce au
innotat toata viata lor. Pestisorii adusi circa 10-15 km pe motociclete de la
cherhana (oala in punga pe ghidon sau in bratele motociclistului, cu grija sa nu
ajunga pestii sub forma de salata) s-au dovedit o adevarata delicatesa locala. Si
nu era pacat sa mancam conserve atata timp cat pescarii isi faceau treaba lor
si bucuria noastra?
Intr-una din zile am incalecat cu totii si am visat cu ochii deschisi in peisajul
incredibil din jur. Albastrul - cu adevarat infinit al marii - asortat cu doliul toamnei
creau o cromatica rara. Cabestane se odihnesc intre scoici. Pescarusi zvacnesc
in fata noastra spre nori pufosii risipiti sub cer. Navoade stau in asteptare pe mal,
iar pescarii langa ele.
Ce a fost la Portita a fost o adevarata nebunie, in toate sensurile cuvantului.
Nebunia cea mai mare e natura in sine, ca nicaieri.
Pentru un exemplu: se iau doi oameni si o motocicleta care incep o traiectorie
mai intai pe urmele rotii de tractor, apoi pe cele ale valurilor de la mal. Niciodata
nu am avut un sentiment mai mare de libertate! Nici siguranta nu era deplina. Am
avut nenorocul de a nimeri in roata o sarma solidara din nisip. Am avut nevoie de
o trusa de scule si un baiat priceput sa desfaca roata si sa alunge sarma. Aventura
a fost marita de norocul de a avea semnal pentru a da utilul telefon. Apoi atentia
a fost sporita (a mea ca omul din fata oricum era, numai ca eu mai casca gura si
ochii in stanga si in dreapta). Sarme cat noi de mari erau abandonate pe carare
sau printre ierburile inalte, presarate cu nuante de toamna.
Cel mai trist moment a fost cel al imbarcarii spre lumea dezlantuita! Linistea de
la poarta marii nu aveam sa o mai regasesc dupa o ora de la imbarcare.
In drumul spre casa mai facem un mic ocol la Enisala, cetate medievala in
Dobrogea eterna.
Cu ce ramanem de la Portita? Eu una cu niste imagini rare de toamna in memorie
si cu noi prieteni.
La cat mai multe drumuri frumoase impreuna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu