Incalzirea pentru drum o fac mergand pe jos 15 minute (irelevant pentru cele doua ore de mers zilnic).
Compania pe care am avut-o de data asta a fost una rar de buna. Am ras intr-o zi cat in ultimile trei luni la un loc. Nu numai ca vad ca nici altii nu au toti boii acasa, dar chiar le lipsesc mai multi decat mie.
Plecam spre cabana/pensiunea Magura care prin intuitia prietenilor mei se afla la ..ati ghicit: la Magura. Ma intreb daca gaseau pensiunea Paris (stiu eu ca e una prin Sinaia), oare am fi mers la Paris? :) Astfel ca mergem la Magura, la satul ce se desfasoara intre Muntii Bucegi si Muntii Piatra Craiului, unde se ajunge din Zarnesti, cu masina pe curbele provocatoare ale unui drum forestier care coteste spre stanga - pe deal - in dreptul Fantanii lui Botorog, unde mergi spre Prapastiile Zarnestilor. Ama se intereseaza de toponimia fantanii si primeste raspunsul ca Botorog era un zarnestean care a sapat fantata pentru fiicalui. Intrebarea fetei este: "Si de ce nu se cheama fantana fetei lui Botorog?" sau mai bine zis "Fantana lu'fata lu' Botorog".
Cautand in trecut, imi aduc aminte ca prima oara m-am minutat de locurile astea fix acum doi ani, insa de cate ori ajungi aici nu se poate sa nu gasesti bruma de liniste sufleteasca de care ai nevoie. Fie ca mergi primavara, vara sau toamna, peisajul te va incanta.
Poposim la una dintre cele mai primitoare pensiuni din Romania: la Vila Hermani, aceasi care m-a primit cu caldura si la inceput de 2006.
Pranzul s-a dovedit un adevarat festin, mai ales ca pe gazde le cunosteam cat de calde sunt, contrar spuselor cum ca nemtii sunt oameni reci.
Incepem “dezmatul” gastronomic cu niste suc natural de mere - de unde altundeva daca nu de la Malancrav – celebra localitate pomicola, dupa care incercam o tuica de anul asta (eu una beau tuica o data pe an sau mai rar, dar asta chiar trebuia incercata), dupa care vine supa, de pui cu taitei pentru prietenii mei si din legume pentru mine (sunt in perioada de excludere a carnii din alimentatie, asa ca am facut nota discordanta de meniul lor). Surpriza din supa mea au fost perele despre care am aflat ca sunt pere dupa ce am terminat delicoasa licoare, dreasa cu smantana. Daca inca nu v-am facut pofta, va spun ca felul doi – sosit dupa ce dovedim si o carafa de vin fiert cu toate minunatiile in ea – a fost un castron maricel cu carne de vita cum numai nemtii stiu sa o gateasca, un alt castron cu cartofi, iar pentru mine cel mai bun orez pe are l-am mancat vreodata, asezonat cu niste morcovi fierti cu susan si conopida pane. Langatoate astea a venit si o aslata de varza taiata marunt si insotita de mara. Desertul nu a lipsit nici el si a fost prezent sub forma unei placinte cu mere, pudrata cu zahar din abundenta. A mai urmat si un ceai de menta sau mai bine zis dement de bun, cu tei (nu stiu daca baietii stiau ce efect are acesta asupra lor :D) si cu fructe.
Pe langa superbele peisaje din zona, mai puteti admira sau mai bine zis rasfoi cartile din biblioteca de la intrare. Cum era de asteptat – avand in vedere ca majoritatea oaspetilor sunt de origine germana si cartile sunt in limba lor materna. Pe mine ma astrage ca si data trecuta un album cu fotografii din Transilvania. Mi-am marturisit in mai multe randuri dragostea pentru aceasta parte din Romania, dragoste dovedita si cu alegerea Vaii Tarnavei Mari pentru lucrarea de diploma tocmai pentru a ma deplasa in zona si a vizita cat mai multe biserici – cetate sasesti.
Rasfoind eu cartea dlui. Peter Jacobi – Pelegrin prin Transilvania, la masa mea vine insusi dl. Hermann Kurmes, proprietarul, gazda mai mult decat primitoare. Dl. ma intreaba ce imi copiez eu in agenda si ii spun ca imi notez numele cetatilor pe care sper sa le vad anul viitor in opririle cu prietena mea motocicleta. Atunci elm a intreaba daca am fost la Vulcan, langa Brasov. Ii spun ca nu si ma intreb de ce nu am facut-o fiind asa aproape. Nici macar nu stiam de ea. In cateva minute imi spune o scurta istorie a Brasovului si imi aminteste astfel cum ca cu secole in urma orasul era numai in interiorul cetatii, in Schei, Bartolomeau si Blumana find in afara sa. In afara zidurilor, constructiile trebuiau sa fie numai din lemn – localicii nu aveau dreptul sa isi faca constructii din piarta pentru a putea arde in fata pericolelor turcesti sau tatarasti. Imaginati-va toata povestea spusa cu un neobosit zambet pe buze si cu o pasiune rara.
Si unde vi s-a mai intamplat sa vina proprietarul sa iti stranga farfuriile de pe masa sau sa iti aduca mancarea si sa iti spuna cu drag ce ai in farfurie? Oricand va puteti duce pe cineva drag in casa familiei Kumes caci este mai degraba o casa decat o pensiune.
Inainte de plecare, Cristi il ajuta pe domn sa puna la punct usa usor debalamata, iar in semn de multmire primeste un salam, o raritate de delicatesa. Mai mangaiem un pic dulaii blanzi ca niste pisoi, dupa care o luam usor pe potecuta la apus.
Nu puteam sa merg in zona si sa nu imi salut partenerul de drum spre Cernobil and back. Skywalker mi-a inmanat cel mai documentat dvd despre acest loc.
Saptamana viitoare se merge la pensiunea Magura...de la Muscel sau Musciel cum zic amicii. :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu